Cip clonabil JMA TPX1 pentru transpondere Texas 4C

Descrierea produsului

Un om care a rămas cu o singură cheie la un Corolla din 2001 nu vrea, de fapt, o cheie nouă. Vrea o copie a celei care pornește deja mașina. TPX1 este cipul pe care se face copia aceea: un transponder clonabil, pe care aparatul de atelier scrie codul citit din cheia originală.

Acoperă o singură familie de transpondere, și e bine spus din prima: Texas 4C, tipul cu cod fix, fără criptare, montat masiv de industrie înainte de generalizarea sistemelor criptate. Pentru că nu e criptat, copierea e scurtă. Aparatul citește, aparatul scrie, clientul pleacă cu a doua cheie în buzunar.

E marfă de consum pentru lăcătușii auto și pentru service-urile care mai văd mașini din anii ’90 și de la începutul anilor 2000. O bucată costă 65 de lei, iar cipul se vinde ca piesă separată, nu ca ansamblu de cheie.

Pe ce mașini se folosește un cip 4C?

Pe generațiile care au primit transponder Texas 4C din fabrică. Cataloagele de transpondere le grupează cam așa:

• Toyota: Corolla 1996-2003, Yaris 1999-2005, RAV4 1996-2004, Avensis 1997-2000, Hilux 1999-2004, Land Cruiser 1997-2003, Celica 2000-2005, Prius 1998-2003, Hiace 1995-2006.
• Lexus: IS 200 1999-2005, IS 300 2001-2005, GS 300 1998-2005, RX 300 1999-2003, LS 400 1997-2003, LX 470 1999-2002, SC 300 și SC 400 1998-2003.
• Ford, piața europeană: Fiesta 1995-2002, Ka 1996-2002, Mondeo 1995-2001, Escort 1995-2000, Transit 1995-2000.
• Ford, piața americană: Mustang 1997-2004, Crown Victoria 1998-2002, Windstar 1998-2000.
• Mai apar în liste Lincoln, Mercury, Infiniti, Daihatsu, Suzuki, Subaru și Mitsubishi, cu modele din aceeași perioadă.

Un lucru care scutește o comandă greșită: anul de fabricație nu decide singur nimic. Corolla e exemplul clasic, fiindcă a trecut la cip criptat în timpul aceleiași generații, fără ca ceva să se schimbe la exteriorul cheii. Se verifică pe cheia originală, nu pe actul mașinii.

Ce funcții de diagnoză îți trebuie ca să-l scrii?

Niciuna, și ăsta e specificul lui. Clonarea unui 4C nu se face prin priza OBD și nu cere un tester de diagnoză. Se face pe masă, cu un aparat care are antenă de citit transpondere.

Practic, pui cheia bună în lăcașul aparatului, aparatul îi citește codul, apoi îl scrie pe TPX1. Mașina nu e implicată în operațiune și nu află nimic despre cheia a doua. Din gama de pe site, programatoarele de chei și transpondere care declară familia Texas 4C fac treaba asta; un exemplu concret e Smart Zed-Bull Mini.

Două cipuri care se confundă des

TPX1 și TPX2 arată identic. Nu sunt același lucru, iar diferența costă o comandă întoarsă: al doilea e făcut pentru transponderele criptate din familia 4D, unde aparatul nu copiază codul, ci îl calculează.

A treia confuzie vine din sertar. Un cip clonabil nu seamănă cu un transponder obișnuit de sticlă, cum e cel din fotografia de mai jos: acela vine cu identitatea lui din fabrică și se adaugă la imobilizator, în timp ce TPX1 primește o identitate copiată de la o cheie existentă.

Când ajungi la un cip nou după reparație

Cel mai des, după ce cheia veche s-a rupt în buzunar sau i-a cedat carcasa. Transponderul se mută în carcasa nouă și lucrarea se termină acolo, fără cip nou.

Situația în care chiar ai nevoie de TPX1 e alta: cheia originală mai există și funcționează, dar proprietarul vrea o a doua, sau tu vrei una de rezervă în sertar înainte să apară problema. Se mai întâmplă și la o cheie roasă, unde lama se taie din nou, iar transponderul vechi e prea prăpădit ca să-l mai muți. În ambele cazuri pornești de la o cheie care merge. Asta e condiția, restul e rutină.

Limite: ce nu face cipul TPX1

Le punem înainte de comandă, nu după livrare:

• Nu face cheie din nimic. Fără o cheie 4C funcțională de pe care să citească, aparatul nu are ce copia.
• Nu clonează transpondere criptate. Familia 4D cere TPX2, care e alt produs și altă procedură.
• Nu se adaptează prin OBD. Nu e un transponder virgin pe care îl declari imobilizatorului cu un tester.
• Nu vine cu nimic în jurul lui: fără carcasă, fără lamă tăiată, fără telecomandă.

Date tehnice

Corp cilindric negru cu un capăt translucid, în forma consacrată de cipurile clonabile din familie. Intră în locașul de transponder din capul cheii, la fel ca un cip de sticlă, fără lipituri și fără intervenție pe placă.

Tehnologia scrisă pe el este Texas 4C, cu cod fix. Cipul se livrează gol și primește codul la clonare, de la aparat.

Ce primești

• un transponder clonabil TPX1

Atât. Fără accesorii, fără ambalaj de prezentare: e o piesă de atelier, cumpărată pentru consum, nu pentru raft.

Întrebări frecvente

Cum știu dacă mașina mea are cip 4C sau unul criptat?
După cheia originală, nu după an. Un atelier cu aparat de transpondere îți citește cipul în mai puțin de un minut și îți spune exact ce e. Dacă mașina e la limita dintre generații, verificarea asta e obligatorie: aceleași modele au circulat, în ani apropiați, și cu 4C, și cu 4D.

Pot să-l scriu acasă, cu un aparat ieftin de pe internet?
Depinde ce cumperi. Aparatele foarte ieftine copiază doar cipurile cele mai simple și se împiedică la restul. Un programator de transpondere serios rezolvă 4C fără discuție, dar costă mult mai mult decât cipul.

Cheia clonată pornește mașina la fel ca originalul?
Da, pentru că imobilizatorul vede același cod. Mașina nu deosebește cheia copiată de cea de la care s-a copiat. Partea mecanică rămâne separată: lama trebuie tăiată corect, altfel nu intră în contact.

De ce e mai scump decât un cip obișnuit de sticlă?
Fiindcă e rescriptibil. Un transponder simplu vine cu identitatea lui și atât, pe când un cip clonabil e conceput ca să primească alt cod, ceea ce înseamnă altă electronică în interior.

Am TPX1 și TPX2 amestecate în sertar. Se recunosc?
Nu după formă, fiindcă arată la fel. Se recunosc după marcaj și după punga în care au venit, iar dacă s-au amestecat, aparatul de clonare îți spune la citire ce tip de cip are în față.